duminică, 17 februarie 2008

STEAUA INTERNATIONALA

Zece fotbalisti dintre cei unsprezece care formeaza echipa de baza a ros-albastrilor sunt convocati la loturile lor nationale.

Desi selectionerul Victor Piturca a declarat ca în tara noastra nu vin fotbalisti de prima mâna, actualmente, primul “11” al Stelei este compus din zece fotbalisti care evolueaza în echipele nationale ale tarilor de unde provine fiecare.

Acest lucru a fost remarcat de presedintele ros-albastrilor, Valeriu Argaseala. Acesta a reactionat la afirmatia lui Piturca, spunând ca, cel putin la Steaua, au fost adusi numai fotbalisti de valoare.

“Noi avem zece jucatori internationali în primul «11», iar asta este un lucru bun care dovedeste calitatea echipei. Nimeni nu are voie sa ne acuze ca nu avem o echipa formata exclusiv din români. Important este sa alcatuim o formatie competitiva”, a declarat oficialul bucurestenilor.

Din primul “11” al Stelei, doar Jose Moreno nu mai activeaza în prezent pentru prima reprezentativa a tarii sale, Columbia. In rest, toti titularii sunt internationali. Prin aducerea celor trei sud-americani, columbienii Dayro si Pepe Moreno, si peruanul Mendoza, lui Gigi Becali i s-a îndeplinit visul. Latifundiarul îsi dorea o formatie din care sa faca parte fotbalisti care evolueaza la diferite echipe nationale. “Noi nu luam jucatori de Liga a II-a, cum face CFR. Ei sa nu vorbeasca de noi. Ei nu au niciun jucator de echipa nationala în tot lotul lor. In schimb, Steaua va avea 9-10 astfel de jucatori”, a declarat în urma cu ceva timp Gigi Becali.