sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Castigul Mechel Targoviste a crescut de peste patru ori

Combinatul de oteluri speciale Mechel Targoviste (COS) a inregistrat in primul semestru un profit net de 65,7 mil. lei, in crestere de 4,65 ori comparativ cu cel consemnat in intervalul similar din 2007 si cu 16% mai mare fata de castigul brut bugetat la nivelul intregului an, de 56,6 mil. lei. In primul semestru din 2007, combinatul a obtinut un profit net de 14,11 mil. lei. Veniturile Mechel Targoviste au urcat in primele sase luni cu 52%, de la 413 mil. lei la 629 mil. lei, iar cheltuielile s-au majorat cu 41%, de la 399 mil. lei la 563,6 mil. lei, se arata in raportul semestrial al companiei, remis Bursei de Valori Bucuresti. Combinatul de oteluri speciale Mechel Targoviste estimeaza pentru acest an venituri in crestere cu 18%, de la de 832 mil. lei la 985 mil. de lei si cheltuieli de 928 mil. de lei, cu 15% peste nivelul de 806 mil. de lei raportat la finele anului trecut. Cifra de afaceri a companiei s-a majorat in intervalul ianuarie-iunie 2008 de la 402 mil. lei la 611,2 mil. lei, in urcare cu 52%.