vineri, 18 septembrie 2009

APAPS incaleca sectorul privat ca un nou CSP

uvernul a aprobat, recent, pe sest, o ordonanta de urgenta initiata de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, prin care institutia condusa de ministrul Ovidiu Musetescu dobandeste prerogative pe care le aveau doar organismele supercentralizate si atotputernice de dinainte de 1990, precum celebrul Consiliu de Stat al Planificarii (CSP). Astfel, pe langa sporirea numarului de secretari de stat, de la 3 la 6 (in conditiile in care, asa cum aratam intr-un articol precedent, numarul personalului APAPS ar trebui sa scada, pe masura privatizarii societatilor din portofoliu), actul normativ cu pricina prevede ca APAPS isi largeste atributiile, ocupandu-se de "implementarea strategiilor sectoriale de dezvoltare si restructurare, pentru societatile comerciale din sectoarele respective, indiferent de structura capitalului social" (subl. n.) si de "monitorizarea eficientei economice a acestora". Cu alte cuvinte, in timp ce declara ca face eforturi pentru liberalizarea economiei, stimularea initiativei private si ajungerea la o economie functionala de piata - termeni atat de dragi premierului Adrian Nastase - guvernul face pasul inapoi, spre centralizarea deciziei economice. Altfel spus, societatile private ("indiferent de structura capitalului social") vor avea un staroste care le va "implementa programele de restructurare si dezvoltare" si le va "monitoriza eficienta", de n-or sa se vada, pentru ca trebuie sa le intre bine in cap ca, acolo, la Palatul Victoria, au un stapan, care controleaza totul in aceasta tara. De altfel, ordonanta de urgenta in cauza are un articol care suna chiar asa: "Obligatiile societatilor comerciale, indiferent de structura capitalului social, referitoare la implementarea strategiilor sectoriale de dezvoltare si restructurare, precum si monitorizarea acestora vor fi stabilite prin hotarare a Guvernului". Sa ne imaginam cum vor sta cuminti la coada managerii marilor concerne private din Romania, atatea cate sunt, pentru a primi hotararile cu "sarcinile privind obligatiile ce le revin". Sau urechelile de rigoare pentru ineficienta economica, constatata in urma "monitorizarii" guvernamentale. Fara a nega rolul care-i revine statului, deci guvernului, in dezvoltarea economiei, nu putem sa nu semnalam pericolul unei astfel de centralizari a deciziei. Marile societati comerciale, companii nationale si regii ale statului, "manageriate" de APAPS, ministere si guvern, sunt, in marea lor majoritate, ineficiente economic si pline de datorii. Se va dovedi guvernul mai priceput in coordonarea strategiilor de dezvoltare a societatilor private? Sa fim seriosi. Mai degraba este vorba de crearea unei noi structuri guvernamentale cu puteri depline, care sa controleze tot ce misca in sectorul privat. Chiar APAPS, intr-un comunicat remis redactiei, ca urmare a articolului precedent, precizeaza, negru pe alb, ca aceasta decizie era necesara, deoarece "nu exista nici o structura guvernamentala care sa se ocupe de modul in care se implementeaza strategiile sectoriale dezvoltate (sic) de catre ministerele economice".