vineri, 18 septembrie 2009

Crestinismul - valoare fundamentala in textul viitoarei Constitutii a UE

Discutiile in cadrul Conventiei asupra Viitorului Europei (for european mandatat cu elaborarea unei Constitutii comunitare) au abordat recent si problema religiei. Potrivit corespondentilor de presa de la Bruxelles, membrii Comisiei studiaza cu cea mai mare seriozitate posibilitatea introducerii, in textul viitoarei Constitutii, a unui paragraf care recunoaste crestinismul ca valoare fundamentala pe care se intemeiaza civilizatia europeana. Partidul Popular European (formatiune majoritara in Parlamentul de la Strasbourg) pledeaza pentru introducerea acestui paragraf; mai multe state membre UE, printre care Spania, Italia si Franta, in primul rand, sunt intru-totul de acord. Dintre tarile candidate (care, in calitate de viitori membri, participa activ la dezbaterile Conventiei), Polonia sustine introducerea paragrafului referitor la crestinism in viitoarea lege fundamentala europeana. Joi, presedintele Conventiei, Valery Giscard d'Estaing a discutat despre acest aspect cu Papa Ioan Paul al II-lea, care l-a primit in audienta la Vatican. Potrivit purtatorului de cuvant al Sfantului Scaun, Suveranul Pontif a fost de parere ca, "avand in vedere aportul decisiv al crestinismului si al viziunii crestine asupra istoriei si civilizatiei diferitelor popoare europene, pare logic ca referirea la crestinism ar trebui inscrisa in textul elaborat de Conventia europeana". Deocamdata, unele state sau grupari politice europene nu s-au pronuntat asupra acestui aspect. Unii reprezentanti ai executivului european au avut, insa, obiectii serioase. Ei argumenteaza ca introducerea in textul viitoarei Constitutii al paragrafului referitor la crestinism ar transforma, de facto, viitoarea Europa intr-un club al crestinatatii, interzicand accesul in acest club al Turciei, singura tara musulmana care aspira sa faca parte din Uniunea Europeana si care a fost acceptata in randul candidatilor la aderare. Parerea dominanta in cadrul Conventiei si, in general, in diferitele foruri europene pare sa fie insa ca Turcia nu isi are locul in viitoarea Uniune, nefiind apropiata valorilor fundamentale pe care se bazeaza UE, dintre care crestinismul este doar una dintre ele.