joi, 9 iulie 2009

Voestalpine a semnat un memorandum de înţelegere cu Bulgaria

Bulgaria face un pas spre atragerea investiţiei de miliarde de euro
a austriecilor de la Voestalpine la care aspiră şi România. Oficialii de la Sofia au semnat, astăzi, un memorandum de înţelegere cu grupul austriac pentru realizarea proiectului de construcţie a combinatului siderurgic. Fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, spune însă că ţara noastră e în continuare cel mai bine plasată în competiţie şi că va semna luna aceasta un memorandum asemănător.
România, Bulgaria, Turcia şi Ucraina sunt în competiţie pentru atragerea investiţiei Voestalpine, evaluat la cinci miliarde de euro. Potrivit fostului ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, în câteva săptămâni, şi România va semna un astfel de acord.
"Romania este în acest moment într-un proces de negociere al unui memorandum de înţelegere. Sunt convins că şi celelalte două ţări, Turcia şi Ucraina, pe care le-aţi menţionat şi care sunt în competiţie vor semna la un moment dat un astfel de document
. Acest document stabileşte cadrul colaborării între compania Voestalpine şi guvernele şi autorităţile centrale şi locale ale fiecărei dintre cele patru ţări care sunt în competiţie", a declarat Sebastian Vlădescu.
Fostul ministru, membru în mai multe commisii de privatizare spune că nu are nici o importanţă faptul că Bulgartia ne-a luat-o înainte în semnarea memorandumului de înţelegere.
"Faptul că cineva l-a semnat primul nu are nici un fel de importanţă.
Vă dau un singur exemplu: România semnase un memorandum cu compania Mercedes, care s-a dovedit finalmente că nu are o valoare efectivă, compania ducându-se totuşi în Ungaria, cu care, întâmplător, au semnat după," a adăugat fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu.
Sebastian Vlădescu precizează că austriecii de la Voestalpine vor decide ţara în care vor învesti în noiembrie sau decembrie. El crede că România e cel mai bine plasată în această competiţie, datorită infrastructurii rutiere, a portului Constanţa şi a Canalului Dunare Marea
Neagră dar şi a faptului că poate acorda un ajutor de stat la nivelul maxim de intensitate acceptate de Uniunea Europeană.