sâmbătă, 21 februarie 2009

Start ratat in "Actiunea MOV": Miel, Oua, Vin

Noile reglementari i-au bulversat atat pe crescatorii de animale, cat si pe clienti, care prefera sa cumpere mai scump, de la hipermarket.

Peste 200 de abatoare si puncte sanitare pentru sacrificarea mieilor au fost autorizate temporar, pentru zece zile, pe perioada premergatoare Sarbatorilor Pascale, a declarat luni directorul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Marian Avram.

Drept urmare, abia ieri au inceput, in singura piata din Bucuresti de unde se vor putea cumpara miei vii (in sectorul 4, la statia de metrou Aparatorii Patriei), lucrarile de amenajare a celor trei tarcuri: cel in care mieii vii sunt expusi spre vanzare, spatiul de taiere si cel de vanzare. Piata de miei vii va fi deschisa sambata.

Noile reguli, care incearca sa se apropie de normele europene in materie, au provocat o oarecare deruta in randul producatorilor traditionali, dar si al clientilor. De pilda, cei cativa producatori si macelari care au reusit totusi sa aduca in galantare carnea de miel, inca asteapta cumparatorii, cu toate ca pretul e destul de scazut: 13-15 lei/kg.

In schimb, afacerea pare sa mearga bine acolo unde conditiile le par „mai sigure” cumparatorilor, desi pretul e mai mare: in hipermarketul Carrefour se vinde carcasa de miel la 17,99 lei/kg, iar mielul transat - intre 18,45 si 19,45 lei/ kg. La Orhideea, ultima aprovizionare cu miel a fost facuta sambata, iar pana ieri se vanduse aproape toata carnea, adica in jur de 1.000 de kg.

Oferta slaba in marile orase

SIBIU. Cu doua saptamani inainte de Paste, carnea de miel este o raritate la Sibiu. In hala din piata centrala nu exista deloc miel sau oaie. Magazinele mici din jurul pietei vand carnea de miel cu 15 lei kilogramul, iar cea de oaie cu 9-9,5 lei kilogramul. „Pastele cade devreme anul asta, iar mieii sunt inca mici si nu e rentabil sa-i taie”, explica o vanzatoare.

PIATRA-NEAMT. In pietele din orasele nemtene au aparut de cateva zile miei pentru masa
de Paste. Pretul unui kilogram de carne variaza intre 13 si 15 lei, iar numarul cumparatorilor este redus. Comerciantii spun ca saptamana viitoare pretul va fi de 18-20 de lei pe kilogram.

PLOIESTI. In pietele agroalimentare din Ploiesti nu au aparut inca miei de Paste, insa la stanele din jurul orasului pretul variaza intre 8 si 10 lei pe kilogram in viu, respectiv intre 12 si 14 lei taiat.

TARGU-JIU. Singurul magazin din municipiul Targu-Jiu care comercializeaza, de cateva zile, carne de miel este cel amplasat in Targul Litovoi, de pe Digul Jiului. Pretul unui kilogram de carne se ridica la 15 lei. (Departamentul Corespondenti)

Norme pentru miel european

> Inspectia Sanitar Veterinara: carnea de miel va fi marcata cu o stampila rotunda pe care se regasesc numele tarii, codul judetului, numarul de identificare al medicului
veterinar. Mieii gata sacrificati, vanduti in piete, nu vor mai avea cercelul in ureche, acesta fiind pastrat ca dovada la punctul de sacrificare. Mai departe, mielul va fi insotit de un certificat de sanatate
eliberat de medicul veterinar, pe baza caruia poate fi vandut.

> Protectia Consumatorului: mieii trebuie cumparati numai din spatii special amenajate - piete, hale de carne, targuri - unde sunt acceptati comercianti cu documente ce atesta provenienta animalului. Daca achizitia se face dintr-un loc neautorizat, cea mai simpla masura de identificare a mielului este verificarea dintilor. Daca are canini, inseamna ca e caine.

> Politie: politia comunitara si echipe mixte ale MAI si Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare vor face filtre in preajma pietelor si pe traseele pe care sunt transportati mieii de la abatoare catre punctele de comercializare, pentru verificarea actelor de provenienta.

La cumparaturi

Produse
pentru toate buzunarele

Supermarketurile nu s-au pregatit pentru Sarbatorile de Paste doar cu carnea de miel din galantare. Pentru ca cele mai bine vandute produse in aceasta perioada sunt si ouale, cozonacii, jucariile, vinul si decoratiunile traditionale, comerciantii au inceput deja sa-si faca stocuri de astfel de produse. Clientii nu se inghesuie inca sa se aprovizioneze, motiv pentru care rafturile din supermarketuri vor incepe sa se umple cu produse traditionale abia de saptamana viitoare.

Lantul de hipermarketuri Real si-a lansat inca din 15 martie catalogul special de Paste, care cuprinde principalele produse ce vor fi comercializate in aceasta perioada. „In mod normal, in perioda Sarbatorilor volumul vanzarilor inregistreaza cresteri fata de alte perioade ale anului”, spun reprezentantii companiei. Cozonacul cu nuca si cacao costa aici 6,3 lei, iar cel cu rahat 3,3 lei. Ouale din ciocolata sunt pentru toate buzunarele, de la 3 la 7 lei, iar Feteasca Neagra la cinci litri costa 26 de lei. (Adelina Vlad)