vineri, 27 martie 2009

Domn' Patriciu, nu ne innebuniti!

Aflat intr-un turneu pre-electoral prin tara omul de afaceri Dinu Patriciu se da inteleptul natiunii in fata oamenilor simpli, a jurnalistilor sau a studentilor. Isi da cu parerea despre tot ce misca de la piata
imobiliara pina la constructii
sau mass-media si probabil doar vreo doua teme n-au fost dezbatute de inteleptul miliardar: genomul uman si diagrama "fier-carbon". Paroxismul declaratiilor celui mai bogat român a fost atins insa, la Cluj, in fata studentilor de la Universitatea Tehnica. Aici, Patriciu le-a spus studentilor ca succesul in afaceri depinde de talentul fiecaruia, iar daca ar fi sa ramina sarac, intr-un an ar fi in stare sa-si refaca averea estimata la peste 2,5 miliarde de dolari. Mai precis, Patriciu le-a grait studentilor asa: "Nu pot sa va spun in ce sa investiti, depinde de talentele dumneavoastra. Eu pot sa va spun ca daca miine ma lasati gol in piata publica, peste un an imi voi reface averea". Chiar asa domnule Patriciu? Stiti foarte bine ca foarte multi oameni din clasa politica si nu numai, zimbesc ironic cind aud astfel de vorbe. Daca ar fi facut aceste declaratii un om de afaceri genial din Statele Unite sau Europa Occidentala zau ca l-am fi crezut pe cuvint. Dar in România?! V-ati reface averea intr-un an? De unde? V-ati intoarce in timp pe timpul guvernarii PSD ca sa va mai dea o data Petromidia? Asta nu ar fi posibil, bineinteles. Cum ati stringe 2,5 miliarde de dolari intr-un an? Ce gen de afaceri ati face? Daca ne gindim bine nimeni, dar absolut nimeni de pe Terra nu a fost capabil de un astfel de record, niciodata. Dar poate ca dumneavoastra stiti ce stiti. Poate ca v-ar ajuta "baietii" pe care i-ati ajutat si dumneavoastra odata, numai asa credem ca v-ati reface doar o parte din avere. Citi afaceristi geniali, români sau straini care au dorit sa-si faca o afacere in mod onest si cinstit nu au abandonat "lupta" din motiv de birocratie si coruptie.

Cite companii straine nu au plecat scirbite din România pe motiv ca nu au vrut sa sponsorizeze clasa politica. Clasa politica care face si desface tot. Legat de acest lucru, tot la Cluj Patricu a fost intrebat de studenti daca in România se pot face afaceri fara ajutorul politicului. "Intrebarea nu se pune asa. Intrebarea este daca politicienii pot fara sprijinul oamenilor de afaceri. Raspunsul este nu! Nu se poate face politica fara sprijinul afacerilor", le-a explicat Dinu Patriciu, studentilor. Da, foarte adevarat dar din pacate valabil doar pentru tarile cu adevarat democratice. La noi este exact pe dos. Politicienii in imensa lor majoritate sint oameni de afaceri. Si chiar daca nu sint, trag sforile pentru prieteni, rude etc. Tocmai din acest motiv regretatul Octavian Paler spunea la un moment dat ca România este un stat mafiot in care politicul controleaza tot. Asadar, nu le mai dati sperante desarte bietilor studenti. Cu munca cinstita si cu idei geniale in România nu se poate face NIMIC. Fara pile si relatii in sfera politicului nu existi ca om de afaceri. Si chiar credeti ca daca v-ar lasa cineva gol v-ati reface averea intr-un an? Românii au o vorba: "Sa i-o spui lu` mutu`".