vineri, 27 martie 2009

Românul care inventează afaceri

upă ce a dezvoltat afaceri
în peste zece ţări de pe trei continente, Mihai Crăsneanu se întoarce acasă, după 24 de ani în fruntea unei echipe de oameni de afaceri decişi să finanţeze start-up-uri din domeniul internetului.

Mihai Crăsneanu (36 de ani) a fost obişnuit încă din copilărie cu spiritul de aventură şi cu nevoia de a se adapta rapid unui mediu nou. Avea numai 13 ani când a plecat împreună cu familia din România comunistă pentru a-şi clădi o nouă viaţă în Franţa. „Am luat-o de la zero. Nu vorbeam franceza, dar m-am integrat foarte repede în noua societate”, povesteşte Crăsneanu. A urmat celebrul liceu parizian Stanislas şi, după bacalaureat, fiind pasionat de computere, a intrat la Universitatea Franceză de Electronică şi Informatică.

După absolvirea facultăţii, în 1995, a obţinut un job la BNP Paribas şi a acceptat propunerea de a fi transferat la biroul băncii din Uruguay. A făcut-o nu doar pentru a descoperi o nouă cultură, ci şi, după cum recunoaşte cu umor, pentru a scăpa de satisfacerea stagiului militar din Franţa. „Am plecat cu un contract de 16 luni la Montevideo să lucrez ca inginer în informatică, în loc să fac pe Rambo în noroi cu puşca în mână”, spune zâmbind Mihai Crăsneanu. Imediat după încetarea contractului cu banca franceză, tânărul a decis să lanseze, la Buenos Aires, propria afacere. S-a numit MCC One, fiind primul serviciu de email gratuit din America de Sud. Compania a intrat pe piaţă la mai puţin de un an de la lansarea unor competitori de calibru în Statele Unite, cum ar fi Hotmail, care pe atunci era folosit de un număr relativ mic de utilizatori de internet. „Veniturile afacerii erau foarte frumoase, cheltuielile mici şi concurenţa slabă. După câţiva ani, milioane de utilizatori din America Latină îşi aveau emailul pe platforma licenţiată de mine”, spune Mihai Crăsneanu.

Treptat, însă, afacerea a intrat în declin, pe măsură ce tot mai multe servicii similare gratuite au fost lansate pe piaţă, dar şi ca urmare a recesiunii în care a intrat economia Argentinei la sfârşitul anilor ‘90. Motive pentru care a decis să vândă afacerea unor clienţi mari şi să urmeze o nouă provocare. „Preşedintelui Universo Online (UOL), cel mai mare portal şi internet service provider din Brazilia, i-a plăcut stilul
meu antreprenorial şi mi-a oferit funcţia de vicepreşedinte. Propunerea era de nerefuzat. Brazilianul îmi dădea opt luni şi un buget de 20 de milioane de dolari să lansez UOL în şapte ţări noi. Planul era ca UOL să devină jucătorul numărul unu din toată America Latină şi să fie listată la bursa de la New York”, spune Mihai Crăsneanu. La numai 28 de ani, tânărul român a reuşit să-şi atingă obiectivele şi, în primăvara anului 2000, deja lansase cu succes operaţiunile companiei în Argentina, Mexic, Chile, Columbia, Venezuela, SUA şi Spania. Firma mergea foarte bine şi se pregătea de listarea la New York, dar a urmat prăbuşirea bursei şi perspectivele s-au schimbat rapid. „UOL devenise deja o organizaţie prea mare şi birocratică, în care nu prea îmi mai găseam locul. Pentru mine era momentul să trec la altceva”, mărturiseşte antreprenorul. A părăsit compania în martie 2001 şi s-a gândit că este momentul să lanseze o nouă firmă. După mai multe calcule, şi-a dat seama că locul cel mai bun pentru a demara afacerea era Franţa.

Glowria s-a acoperit de glorie

A început ca un serviciu online de închiriere de DVD-uri prin poştă, pe bază de abonament. Glowria a devenit, în scurt timp, jucătorul numărul unu în Franţa şi numărul doi în Germania. „Într-un videoclub mare din Paris există cam 300, până la 1.000 de titluri, cu câteva exemplare pe titlu. În 2007, Glowria avea 15.000 de titluri de toate genurile, 300.000 de exemplare în stoc şi trimiteam 150.000 de DVD-uri pe lună prin poştă la clienţi. Este mai mult decât numărul de DVD-uri vândute de Amazon în Franţa”, spune Crăsneanu.